skip to Main Content

This is the beginning of a beautiful relationship! Pentru că o relaţie de durată se bazează pe încredere şi pe transparenţă totală, vrem să îţi arătăm care sunt paşii de la primul contact cu echipa noastră până la stârnirea efectului “WooooW” apărut în momentul în care prietenii îţi vor admira noul tău mobilier, făcut pe comandă.

1. După cerere, și ofertă

Facem aşa: tu ne trimiţi releveul camerei sau al locuinţei tale, iar dacă este vorba despre o bucătărie, ar fi foarte bune şi câteva imagini ale încăperii, iar noi revenim cu oferta în maxim 3 zile. Ca să fim sinceri, această ofertă nu e aşa de simplu de realizat pentru că avem nevoie de informaţii foarte clare şi detaliate de la tine. Dar stai liniştit, noi venim cu întrebările, iar de la tine aşteptăm răspunsurile. Hai că suntem deja o echipă, nu?

2. Ne bucurăm de cunoștință

Dacă eşti aici, înseamnă că ai făcut deja cunoştinţă, cel puţin virtuală, cu noi. Cartea noastră de vizită este reprezentată de cei 10 ani de experienţă în domeniu, de pasiunea noastră pentru realizarea de mobilă pe comandă şi de profesionalismul recunoscut de clienţii din portofoliul nostru. Dar mai bine lăsăm faptele să vorbească pentru noi.

3. It’s a date!

Dacă ai acceptat oferta noastră, vrem să te cunoaştem şi mai bine. Te aşteptăm la noi în showroom cu o atmosfera relaxantă, cu o cafea bună şi cu o schiţă a proiectului tău ca să intrăm mai mult în detalii. Secretul realizării de mobilă pe comandă constă în identificarea fiecărui mic detaliu care, la final, vei vedea, va conta enorm!

4. Keep calm și hai să ne apucăm de treabă!

Cifra magică este 10. Zece zile de la întâlnirea noastră vei avea timp să te gândeşti şi să te răz-gândeşti şi să te răz-răz-răz-gândeşti. Sentimentul nostru este că răspunsul tău va fi afirmativ aşa că îţi mulţumim încă de pe acum că ne laşi să facem parte dintr-un proiect atât de important din viaţă ta!

5. Să oficializăm, deci, această colaborare!

Noroc cu tehnologia modernă şi cu softul pe care îl folosim pentru că ne permite să extragem automat din sistem toate datele proiectului tău şi să întocmim contractul pe loc. La semnarea contractului se va achita 60% din valoarea proiectului, iar diferenţa de 40% o vei achita cu 2-3 zile înainte să facem montajul.

6. Venim la tine! (episodul 1)

Noi am dat o dată cafeaua, acum e rândul tău! Glumim, da? Scopul vizitei este unul cât se poate de serios: proiectantul nostru va veni să execute măsurătorile necesare proiecţiei mobilierului pe comandă. De un singur lucru (IMPORTANT) te rugăm să ţii cont: măsurătorile se execută dacă imobilul are toate finisajele făcute şi racordările trase. După această vizită vei primi o schiţa a mobilierului, cu cote şi detalii de execuţie.

7. Ești nerăbdător? Și noi!

Bine, bine, tu eşti mai nerăbdător decât noi şi te înţelegem. De aceea în contract va fi foarte clar stipulat timpul de execuţie a lucrării. Iar că să îţi faci o idee încă de acum, estimăm între 30 – 50 de zile lucrătoare de la semnarea contractului.

8. Venim la tine! (episoadele 2, 3, 4…)

Marea zi a venit! Este ziua în care îţi vom livra şi monta mobilierul pe comandă. Dacă am putea, am trimite la tine un super-erou care să termine montajul din câteva mişcări. Adevărul este că vom trimite câţiva super-meseriaşi care vor lucra cu multă grijă pentru detalii, astfel încât casa ta să iasă aşa cum ai visat. Cazurile în care reuşim să montăm într-o singură zi sunt excepţii, de aceea te informăm încă de acum că echipa noastră te va vizita pe parcursul mai multor zile lucrătoare, de obicei consecutive. Totul depinde de anvergura proiectului, de numărul de componente, de caracteristicile speciale de montaj. Vorbim despre mobilier la comandă, iar unele piese pot fi mai neobişnuite, create pentru a satisfice cele mai sofisticate idei.

9. Oameni suntem 🙂

Dar suntem nişte oameni perfecţionişti şi profesionişti. Aşa că dacă la montaj vor apărea erori sau neconcordanţe acestea sunt remediate în cel mai scurt timp posibil. GARANTAT! Nu lăsăm nimic neterminat şi nefinisat.

10. Poveste cu Happy end!

Ta-daaaaaa! Casa ta este gata. Am promis că vom stârni efectul “WooooW” în momentul în care mobila ta pe comandă este montată şi ne ţinem de cuvânt pentru că nouă ne plac poveştile cu clienţi mulţumiţi şi care “au trăit fericiţi folosind mobilierul Fronte până la adânci bătrâneţi”.

Back To Top